Negocieri pe timp de pace

I. A FI

Este un început în toate
și în toate un a fi.
Poate…
într-o bună zi.

În a fi stă moarte,
în a fi-i o eternitate.
Tormentat de gânduri,
fiecare zi e noapte.

II. ABIS

Întunecată e calea,
cu zale mă leagă în loc
Oriunde nu văd abisul,
el tot îmi zâmbește a hău.

Singurul lux este visul
de a nu deveni un handralău.

III. LUMEA MODERNĂ

Mă închin la guvern,
la icoana cu Jules Verne,
vorbesc despre drone și nave,
jocuri mintale,
spălări pe creier în poziții fetale

Prognoze Ro-Alert bolnave:
Când rămâi fără hârtie,
ștergeți emoțiile de telefon.
Dacă nu mai ai baterie,
fă scandal la Eon.

În incertitudine, mă prezint cu un fler anost,
Doar în certitudine, mă las infectat contracost
cu vorba poetului, sinceră și pură
când sunt deja sufocat de “sute de tone aruncate de cianURĂ”.

Triumfător, mă surprind cu un cadou:
Cartofi ca foițe,
brânză grind-uită
și c-un ou
fără fițe
aruncat la mișto.

IV. UITAREA

În a fi stă uitare,
o viață sedusă de umbră.
Cu biciul în mână,
cu cealaltă mă sugrumă.

Călare pe mine,
călare pe rime,
harem în tandem
la punctul mort.

Port timpul la stern,
cu oasele bătrâne
mă resemnez.

Bolnavă mi-e mintea,
mă bag să meditez.

Sunt un bibelou de decor.
Mă visezi imobil
și totuși fug de mor.

Abia răsuflu,
aproape că-mi dau duhul,
aproape că mă duc în uitare,
abia pun pământul în mișcare.

V. RESUSCITAREA

Eu vreau să fiu, să alerg,
liber, mănânc o salată à la grec,
merg pe ici, pe colo,
fac ordine ca Apolo.

Cosmic,
inventez mitul cosmogonic.

VI. MIRAJUL

Care?
Acela la care ți-i cu ardoare
să fie același de atunci
pe care tot îl promiți că-l arunci;

acela de-a zvâcnit acum,
același idol ascuns sub praf și în fum,
același Dumnezeu care mocnește-n nesfârșit,
întemnițat, alungat, linșat într-un mod tacit.

Din culisele minții,
cu patos și tact
prind moartea în fapt
dansând cu Sfinții.

Flacăra iubirii
deveni povara menirii,
pisi deveni felină,
iar eu felinar în mină.

Că lup nu-mi e nici un frate;
umanitatea implică cens, sensul implică umanitate.
Să fiu cu speranță mai degrabă decât cu băgare de seamă;
să cred în miracol, să nu am teamă—

“Ce e val ca valul trece”,
numai moartea mă-ncălzește.

Cât trăiesc, cât sunt în viață,
neam de neam nu am privit o față
atât de intens, atât de lung…

Ne vorbeam prin ochi.

“Să nu mă deochi,
să-mi nu-mi faci vreo vrajă,
că poate te îndrăgostesc
și nu te iubesc.”

Îi zâmbeam cu sinceritate falsă,
cu un “nu” pe buză,
cu tentația pe masă,
transparent ca o meduză…

cad în mreajă,
mă scoate pe plajă,
mă ferește de soare.
E sfidătoare
și nu dă înapoi.

La picioarele ei mă preling,
cu buzele crăpate îi recit:

Om al pământului, ia-mă în brațe,
aruncă-mă înapoi în mare.
Fără apă, am numai speranțe,
iar soarele tău e aspru și doare.

VII. CĂDEREA

Promit că înțep fin; doar pentru incantație.
Să fie un buchet plin de flori lotus și remunerație.

Te-am visat purtată pe alizee,
Te-am visat dar erai altă femeie.

“Ochii văd, inima cere
Peste tot numai plăcere”

Să fac ochi dulci
și să accept boala iubirii:
o țâță pe care o mulgi—

Mă scuzați dacă sunteți sensibili.

Revin…

Dezbrăcat de semnificație, pictez cu venin
rațiuni-fantomă, lumi pline de chin.

Îmi proiectez ființa peste sufletul tău,
alung iubirea
și mă regăsesc în hău.

VIII. MOARTEA

Așadar, să fac înconjurul pământului?
Nu. Pământul va face înconjurul meu.

Să alerg riscând să-mi întâlnesc sfârșitul
sau să-l fac să mă alerge mereu?

Chiar și ghiftuit cu fragilitatea visului,
îndopat cu hedonism,
privesc cu ochii mici
lumina pixelului.

“Rețetă cu litere:
Două ochiuri moi aflate în recunoaștere
pe o porție de cartofi rumeni.”

citesc în lumeni.

“Antagonist prin viciu,
nu e nici un deliciu
să am aceeași piesă în cap
la infinit, același hip-hop

«rulează, aprinde, zâmbește»

ca un cancer ce crește,
ca un virus se răspândește
«și mă simt ager ca un pește»

am încheiat citatul.

Capul sus,
viața merge într-acolo unde are ce are ea de dus.

“Vezi-ți de treabă”
ultimele mele cuvinte,
vreau să scrie la intrare printre morminte.

Adu-ți aminte ce ai uitat:
în greșeală stă creație, nu păcat.

Tentația e mare,
moartea vrea să mă omoare.

Ce stil are;
prin sufocare.

IX. EPILOGUL

Ritualic, într-o saună umedă și sărată,
Doamna Umbră mă privește rușinată,
îmi cere să închid ochii,
să mă las purtat de simțuri…

Acest program este interzis copiilor sub șaisprezece ani.
Genul programului: romanță.

Preludiu:
îmi prezintă mirii.

Ludiu:
mă scoate-n culmea fericirii.

Postludiu:
victorios, la gât îmi pune salbă.

Recenzia întâi:
din mâna ei curg ca-ntr-o halbă.

Recenzia a doua:
Un final spastic.

În memoria celor cu lotus pe piept.