Înțeleg proveniența mâniei și durerea resimțită când anii așa-zisei libertăți ne-au adus greutate în a trăi. Am ieșit de sub un regim asupritor pentru a ne trezi într-altul care promite multe, dar care livrează din ce în ce mai puțin. Văd corupția, trădările, inegalitățile care continuă să ne bântuie și știu că este frustrant. Le trăiesc.
Am petrecut atâta timp dând vina pe alții pentru starea în care ne aflăm, dar poate trebuie să ne întrebăm: cum putem ieși din cercul acesta vicios? Cum putem noi, ca indivizi, să nu mai tolerăm minciunile și corupția din jurul nostru? Este ușor să dăm vina, dar adevăratul progres vine din interior, din fiecare dintre noi, în fiecare zi să facem un viitor mai bun.
Sunt și eu frustrat, dar am ajuns să îmi dau seama că trebuie să facem mai mult decât să criticăm. Trebuie să înțelegem complexitatea sistemelor care sunt în joc—fie că vorbim despre moștenirea comunismului sau despre corupția înrădăcinată în structurile liberale cu care ne confruntăm acum. Haideți să pătrundem mai adânc, să fim critici, dar și constructivi. Ce vrem cu adevărat pentru România? Și cum putem construi această viziune împreună?
Uitați-vă la istoria revoluției din această țară și din alte locuri. Schimbarea adevărată și durabilă este întotdeauna dificilă, dar se întâmplă la nivel de țară atunci când fiecare dintre noi facem acest lucru. Nu este vorba doar despre a critica sistemul, ci despre a construi unul nou, unul care chiar să ne servească. Haideți să mergem dincolo de retorica revoluției și să lucrăm pentru o transformare reală și sistemică.
Este ușor să ne doborâm unii pe alții. Este ușor să ne agățăm de vechile diviziuni și ideologii. Dar vă întreb, ce ne va da asta? Mai mult din același lucru. Dacă vrem schimbare, trebuie să venim împreună, nu ca stânga sau dreapta, nu ca comuniști sau liberali, ci ca români care cred într-un viitor mai bun. Haideți să nu mai luptăm unii cu alții și să începem să luptăm pentru viitorul pe care îl merităm.
Cu toții vrem o Românie mai bună, dar drumul către aceasta necesită acțiune. Nu mai putem aștepta ca altcineva să rezolve lucrurile. Începe cu noi—deciziile noastre, acțiunile noastre, angajamentul nostru de a ne ridica pentru ceea ce este corect. Trebuie să acționăm cu iubire unii pentru alții, cu un sentiment de responsabilitate față de generațiile viitoare și cu curajul de a confrunta sistemele care ne-au trădat.
E greu. Nu-i simplu. Dar trebuie ca fiecare să înfruntăm pe viu (fără simțuri amorțite) gălăgia din interior; demonii și rușinea, liniștea și neajunsul, ura și frica. Cădem și tot cădem, dar nu suntem singuri. Ne ajutăm; printr-un cuvânt oprit, or printr-unul scos cu cleștele, printr-un oftat înghițit or printr-un zâmbet forțat, printr-o bere în loc de două or printr-o pauză în mijlocul unei certuri.
E greu, da-i dăm înainte. Nu noi suntem ținta. Noi suntem noi: poporul. Cine e acolo sus e unul dintre noi. E un frate ca și mine, ca și tine. E un frate, o soră mai mare, mai mică, cu ochelari, fără, cu breton, chel. E un om ca noi toți, care nu promite, ci face, și care e printre noi pentru că e dintre noi. Îi simți intențiile. Nu trebuie să avem ce alege, ci trebuie să fim ceea ce-am alege.
Emanuel Ștefancu 