Soldat

Stau pe pajiște. Universul se întinde veșnic verde sub spatele meu. Se prelinge printre atomii mei. Îmi gâdilă tălpile. Ce experiență plăcută. Aș vrea să râd, dar mă doare.

Ș: – „Ce te doare?”
E: – „Super. Am început un dialog monolog.”
Ș: – „Există?”
E: – „Păi, dialog e o convorbire între două sau mai multe persoane.”
Ș: – „Suntem mai mulți?”
E: – „Nu. Sunt eu. De ce folosești pluralul?”
Ș: – „Nu știu cum să mă manifest altfel.”
E: – „Dar cine ești tu?”
Ș: – „Bună întrebare. Uite, ce bine că suntem doi. Ar fi fost greu să aflu despre mine.”

Decorul se preface în amintirea inocenței, purității, naivității puerile. Din gând în gând, din când în când, cresc din abis, sursur ca o liană înspre văzduh. Caut ceva al meu care să mă cuprindă, să mă iubească și să îmi reamintească cum iubesc.

Mă înalț din străfund, ca fumul de țigară și mă întind în valuri de ceață. Mă împrăștii și mă prăvălesc pe tavan; mă întind peste lume. O privesc și mă reped către ea. Hotărât, mă cobor să mă orânduiesc printre făpturi. Devin omul; mic, fragil, neputincios. Cu smerenie cer blagoslovire mamei și tatălui.

Pământul verde ce mă înfașă – ea este mama ce mi-a dat viață și m-a făcut viu; căldura ce mă învia dimineața. Cu palma tandră mă mângâia pe umăr dându-mi credință. Chipul încălzit de razele de soare îl scald în umbra atingerii sale. Nopțile erau scurte. Eram vioi, nerăbdător să îmi termin somnul pentru a simți căldura din fiecare dimineață.

Ș: – „Este importantă o amintire plăcută.”
E: – „De acord.”
Ș: – „Zi de tavan.”
E: – „Mă înălțam spre tavan.”
Ș: – „Continuă…”
E: – „Mă înălțam către tavan. Către univers.”
Ș: – „Din univers către univers?”
E: – „Corect.”
Ș: – „Dacă mama e pământul, atunci tata e tavanul.”
E: – „Prin dualism, da.”
Ș: – „Sau opoziție.”
E: – „El – bărbat, mama – femeie. Eu – gândire dualistă.”
Ș: – „Mama e pământ și tata e tavan.”
E: – „Da.”
Ș: – „Atunci sunt două universuri?”
E: – „Tu ce vrei?”
Ș: – „Hai cu două.”
E: – „E greu cu două.”
Ș: – „Hai cu tavanul, că ne plouă.”
E: – „Ești amuzant.”
Ș: – „Ce faci pe tavan?”
E: – „Bine spus: „pe”. Mă gândeam că nu am să ajung la tavan or că am să trec prin el.”
Ș: – „Trebuie să fii destul de rapid și de puternic să treci singur prin el.”
E: – „Aduc muncitori. Îi plătesc.”
Ș: – „Doar să-ți spargă tavanul?”
E: – „M-ai prins.”
Ș: – „Poate e o analogie bună. Hai să continuăm.”
E: – „E bună cât timp reușesc să o leg de univers.”
Ș: – „Cu ce scop să o legi?”
E: – „Pentru a-l înțelege.”
Ș: – „Pe cine? Tavanul? Nu vorbeam de două universuri?”
E: – „Ăsta e universul.”
Ș: – „Deci e doar tavanul.
E: – „Nu. E și pământul. Împreună formează universul.”
Ș: – „Deci universul are două universuri în el.”
E: – „Are relevanță?”
Ș: – „Așa mi-ai lăsat de înțeles.
E: – „Bine. Uneori are.”
Ș: – „Și alteori?”
E: – „Apari tu.”
Ș: – „Îmi place să petrec timp cu tine.”
E: – „Mă faci să roșesc.”
Ș: – „Normal, nu?”
E: – „Cu tine mă distrez cel mai bine.”
Ș: – „Și eu cu tine, dar mai rar.”
E: – „Sunt mai vulcanic.”
Ș: – „Nu trebuie să ne comparăm.”
E: – „Ești pasiv.”
Ș: – „Și eu pot fi vulcanic.”
E: – „Ai zis să nu ne comparăm. Spune-mi un punct forte al tău.”
Ș: – „Sunt pasiv, dar sunt și agresiv.”
E: – „Da. Mereu în gardă de parcă te mănâncă lupii.”
Ș: – „Tu ești vulcanic.”
E: – „Corect. Dar sunt și zglobiu.”
Ș: – „Ești. Uneori prea mult.”
E: – „Ce grad de comparație e ăsta?”
Ș: – „E unul absolut.”
E: – „Prea absolut.”
Ș: – „Ai altul mai absolut?”
E: – „Nu prea.”
Ș: – „Ești bun. Îți plac jocurile astea.”
E: – „Și mie.”
Ș: – „Asta ziceam și eu.”
E: – „Așadar, Universul e tavan pentru mine. Ce părere ai despre asta?”
Ș: – „Acum că am vorbit cu tine. Are sens.”
E: – „Acum că am vorbit cu tine. Are mai mult sens.”
Ș: – „Decât înainte?”
E: – „Da, pentru că acum are sens și pentru tine.”
Ș: – „Are sens ce spui tu acolo, dar nu împărtășesc.”
E: – „De ce nu?”
Ș: – „Pentru că vreau să fac ceva și mai mare.”
E: – „Am înțeles. Atunci tavanul are același sens.”
Ș: – „Și ești mulțumit?”
E: – „Nu. Am purtat acest dialog monolog pentru nimic?”
Ș: – „Nimic? Ce e aia?”
E: – „Păi, nimic.”
Ș: – „Bine. Atunci, cum se face că este?”
E: – „Păi, nu este.”
Ș: – „Dar ai spus că e pentru nimic.”
E: – „Adică în zadar.”
Ș: – „Tot nu știu.”
E: – „Degeaba, atunci.”
Ș: – „Îmi pare rău. Dacă nu are număr, nu înțeleg.”
E: – „Dar tavanul are număr?”
Ș: – „Are. E unul.”
E: – „Unul pe încăpere sau unul pe toată casa?”
Ș: – „Ai încercat. Dar nu e amuzant.”
E: – „Da. Ai dreptate. E doar un tavan. Hai să facem ceva mare.”
Ș: – „Eu nu am încercat să te conving.”
E: – „Da. Este în regulă. Ai avut dreptate. E plictisitor. Totuși, Universul e tavanul sau tavanul e Universul?”
Ș: – „Eu vreau să fac ceva mare. Hai și tu cu mine. Ne-am simțit bine până acum. Am avut parte de multe aventuri.”
E: – „Mă faci să zâmbesc. Hai că vin; de curiozitate.”
Ș: – „Bine.”
E: – „Deci, avem un tavan.”
Ș: – „Te ții de șotii?”
E: – „Ce mai tavan!”
Ș: – „Corect. Chiar e un tavan. Nu pare a fi universul.”
E: – „Da. M-aș fi gândit că universul e mai mare de atât.”
Ș: – „Aș fi vrut să pot să trec cu mâna prin tavan.”
E: – „Cam cât întind mâna spre tine?”
Ș: – „Dinspre mine, vrei să spui.”
E: – „Corect.”
Ș: – „Ți-e rușine? Te ajut. Nu ajungi până la perete.”
E: – „Da. Deci universul e mare.”
Ș: – „Sau brațul tău e scurt.”
E: – „Bine. Nici la tavan nu ajung.”
Ș: – „Ești scund.”
E: – „Am unu optzeci. Nu cred că e rău.”
Ș: – „Corect.”
E: – „Are importanță?”
Ș: – „Nu e la sigur.”
E: – „Da. Fiecare detaliu contează, așa-i?”
Ș: – „Așa-i.”
E: – „Și toate se măsoară?
Ș: – „Pentru mine, tine, omul – da.”
E: – „Dar universul nu?”
Ș: – „Universul ce?”
E: – „Dacă universul măsoară și el ceva…”
Ș: – „Măsoară. Dar nu numere.”
E: – „Deci nu două universuri. Dar ca unitate de măsură, ce e?”
Ș: – „Uite. Stai un pic. Mi-ai dat o idee. Hai să facem ceva mare.”
E: – „Stai așa. Cum ți-a venit ideea asta?”
Ș: – „Când ai spus tu „Hai să facem ceva mare.””
E: – „Nu, tu ai spus.”
Ș: – „Ce bine că dialogul e monolog. Altfel ar fi părut un paradox.”
E: – „Care paradox?”
Ș: – „Că acest dialog este un joc periculos și te poate da peste cap.”
E: – „Stai un pic. Trebuie să reluăm dialogul.”
Ș: – „Monolog.”
E: – „Dialogul monolog.”
Ș: – „Ai încercat. Dar nu e amuzant.”
E: – „Ai mai zis asta.”
Ș: – „Încep să mă repet.”
E: – „Dar ai terminat vreodată ca să te repeți?”
Ș: – „Ești indecent.”
E: – „Ești plictisitor.”
Ș: – „Ești obosit.”
E: – „Eu pot să o mai duc.”
Ș: – „Știu. Dar nu mai ai energia necesară ca să scoți ceva care să te satisfacă.”
E: – „Da. E enervant. Trebuie să fiu odihnit. Aș vrea să fiu etern odihnit.”
Ș: – „Vine și vremea aia.”
E: – „Eternitatea?”
Ș: – „Așa am zis.”
E: – „După ce număr vine eternitatea?”
Ș: – „Probabil doi.”
E: – „Bine. Probabil. Ziceai să facem ceva mai mare.”
Ș: – „Hai să ne dăm doctoratul în psihologie”
E: – „Coaie, am treabă, rate, mâncare și de unde bani pentru facultate?”
Ș: – „Bine, domnule Coaie. Văd că ți se-ndoaie.”
E: – „Mi se îmbrehăne.”
Ș: – „Ești vexat?”
E: – „Nu. Dar nici nu vreau să fiu.”
Ș: – „Într-adevăr. E bine cum e acum.”
E: – „Ar merge un pic mai mulți bani.”
Ș: – „Am o idee.”
E: – „Cum ți-a venit această idee?”
Ș: – „Când ai spus tu „Hai să facem ceva mare.””
E: – „Adică când ne plictisim.”
Ș: – „Bingo.”
E: – „Hai să punem bani deoparte.”
Ș: – „Pe de o parte, e bine.”
E: – „Pe de altă parte?”
Ș: – „Murim încet și sigur.”
E: – „Nu știi asta.”
Ș: – „Nu. Uită-te la contul bancar. Vezi dacă mai ai bani pentru rată.”
E: – „Mai am. Dar trăiesc de pe o zi pe alta. Nu se simte bine.”
Ș: – „Facultate?”
E: – „Dar o să fim mediocri.”
Ș: – „Nu ai de unde să știi asta.”
E: – „Corect. Și acuma suntem mediocri.”
Ș: – „Poate un pic mai jos.”
E: – „Mai avem două sute lei până la salar.”
Ș: – „Deci pentru patru zile.”
E: – „Din cincizeci de lei pot să fac să trăim două zile.”
Ș: – „Deci am mai avea o sută lei pentru distracții.”
E: – „Da. Corect. Trebuie să ajungem mediocri. Era mai multă liniște și pace când eram în facultate.”
Ș: – „Dar facultatea a adus liniște și pace în mediocritate?”
E: – „Mă simțeam important.”
Ș: – „Îți merge capul și ai făcut să fie ușor.”
E: – „Ai dreptate. Chiar nu-s rău.”
Ș: – „Citesc eu. Tu fă magia asta cu dialogul. Ești bun.”
E: – „Tu nu prea le ai cu cititul.”
Ș: – „Mă plictisesc. Sunt mai stimulat să învăț din mers.”
E: – „Citește în timp ce mergi sau mergi în timp ce citești.”
Ș: – „În timp ce aplic ceea ce ar fi trebuit să citesc.”
E: – „Dar nu aplici ceea ce citești. Aplici ceea ce înveți.”
Ș: – „Nu-i tot una?”
E: – „A învăța nu depinde de citit.”
Ș: – „Corect. Cititul este o metodă de transmitere a informației.”
E: – „Dar e mai ușor prin citit.”
Ș: – „Dar ia mai mult timp.”
E: – „Precum acest dialog monolog.”
Ș: – „Precum acest dialog monolog.”

În amintirea inocenței, purității, naivității puerile, decorul se preface în noapte. Nopțile erau lungi și atunci, dar fierbinți și pline de lacrimi și sudoare; un Iad cu multe țipete.
Aceleași nopți, acum reci și goale, mi se așează în poale, după o zi ostenitoare. Noaptea este singura mână ce mă mai mângâie; nu cu „bună dimineața”, ci cu „noapte bună”.

Ș: – „Este importantă o amintire plăcută.”
E: – „Precum o sărbătoare matinală.”
Ș: – „Iubirea și mama copiilor mei.”
E: – „Ce gând frumos.”
Ș: – „În timp.”

În amintirea inocenței, purității, naivității puerile, noaptea devine tandră, suavă. Diminețile devin haotice. În casă este alertă generală: ”Mănâncă”, „Îmbracă-te”, „Du copiii la școală”. Este zarvă, este veselie și țipete de bucurie. Nu sunt amintirea dimineților din copilărie, dar sunt același sentimente pline cu voioșie, căldură și voie bună.

Omul mic, fragil și neputincios a cunoscut frumusețea lumii prin căldura ființei care mi-a fost sortită drept mamă. Omul mânios și tăios a cunoscut frumusețea prin exil, prin nopțile lungi, reci și goale. Omul înfrânt s-a ridicat de jos, s-a înălțat spre tavan și a înțeles că omul mic, fragil și neputincios trebuie ocrotit de radiațiile solare.