Ritual

Pentru a nu se pierde,
pe pajiștea cea verde
întind această ciornă
drept bornă;
pentru un nou început
și pentru trecut-
Pe podium, ca pe piedestal
defilează sub voal
Prințesa de Fier de pe Marte;
începe o nouă pagină în propria carte.

Văd în lumină întunericul
îl cuprind, îl absorb și-l prefac în poezie;
să fie numai bucurie.
Ca-n prima zi, când Dumnezeu m-a iubit
Mi-a pus mâna în cap
Și cu aceeași mai târziu m-a plesnit.
A spus: „să fie lumină!” în capul ăsta gol
I-am șoptit: „Să fie bunăstare! Las-o mai domol.”
Cât e iubire, putem trăi și-n întuneric,
-. ……. ..- -. .. …- . .-. … ..- .-.. ……. … – .- ……. . – . .-. .. -.-.
ne adaptăm, evoluăm, clădim, trăim și murim.
Dar până murim;
trăim.

În amintirea ta, port briza verii;
primăvara scutură merii;
printre ei, 2 copii inocenți
refugiați în adolescenți
voiau să fie auziți,
călăuziți și mai ales iubiți.
Fantome străvechi
ce ne-au urmat și torturat
ne-au reunit la al lor priveghi-
Neașteptat.

Doi copii deveniți maturi:
Un zâmbet sub voal,
în veșmânt divin;
altul spiritual-
într-un pahar de vin
cântă ritul, liturghia,
nebunia-
„Scaldă și sfințește
inima-mi cărămidă,
în foc făurită,
și-n lacrimi călită,
în damasc învelită,
condusă la altar,
oferită în dar,
ție-
îți ofer această relicvă vie.”