Nebun

Pentru a fi bun, trebuie să te cunoști
Să te citești, să îți știi nebunia
și într-un final să recunoști
erezia.
Pentru a fi bun, trebuie să fii nebun
să vorbești cu tine,
către tine
în jurul tău dinspre tine
să te asculți,
360
stereo, la 0 herzi
să găsești frecvența gândului,
să onorezi plânsetul copilului,
să construiești-
absurd, banal-
e atemporal.
e stabil, e liniar,
e constant,
in numele egoului
al tatălui
e aberant,
nebunul e vulcanic, intens,
el e creator de sens.
Nebunul rămâne nebun
chiar dacă e văzut bun,
în sinea lui este etern nebun.
Nebunul trăiește fără rușine,
crede cu adevărat în Sine.
Nebunul e sincer,
nemărginit,
nebunul pictează,
când vede fluturi visează.
Nebunul scrie
pe fiecare coală de hârtie
nebunul trăiește în singurătate
nebunul e nebun fără doar și poate.
Nebunul este cel care pretinde că e bun
Nebun e și cel care nu se consideră nebun.
Cel care știe că e nebun
este cel care știe că e nebun.
Nebunia de a ne crede buni
o purtăm din străbuni
s-a născut când primul empat
l-a omorât pe fratele său psihopat
s-a crezut bun
și a deveni nebun.
Dar mai nebun este cel
care consideră că există altul mai nebun decât el
își face din asta un țel
caută și se găsește pe el
în văzduhul minții
unde copilul e împreună cu părinții-
eliberat
de rușine
și iubit necondiționat
cetățean, participant,
locuitor în neant,
ambasador al sorții,
mesager al morții.
Nebunul speră că nu este nebun,
nebunul face uz de carne de tun,
nebunul e un nebun printre alți nebuni,
toți căutând să fie mai buni.
Nebunul se cunoaște pe sine,
nebunul nu știe că e nebun, el doar pretinde.
Nebunul nu e exact,
nebunul se lasă de vânt purtat,
nebunul zâmbește necondiționat,
nebunul citește printre cuvinte,
scrie în formele cele mai simple
să fie înțeles
să aibă sens;
când este citit
să fie iubit,
să-i fie dor
de amor.
Nebunul scrie sanscrit și citește ebraic,
nebunul devine filosof când scrie prozaic,
nebunul devine poet când este înțeles,
nebunul e nebun dacă nu are sens.