Nu știu, man

Tot ce contează
e o pâine pe masă,
e iubire
și-o mănăstire
și flamă în privire.

„Alunecând pe-o rază
pătrunde-n gând și-n casă
și viața-mi luminează”
mă rog la tine copile-

Nu știu, man

Eram flăcău vesel,
cântam piese
și citeam pe Eminescu,
Creangă și pe restu’…
Vezi tu-
Nu i-am uitat,
doar nu am apucat
să-mi pese
când „națiunea de foc a atacat”
și m-am retras lesne
într-un desen animat,
în mintea mea izolat
și nu am mai dat de veste.

Nu știu, man

Totul pare trist,
dar nu mă consider învins;
chiar sunt împăcat
că am participat
cum am știut,
cum am putut.

Cu privirea spre trecut
nu am avut răgaz
să fac haz-
Tot timpul am zăcut
mut
într-o lume de demult
în mitul meu cosmogonic
care acum e ironic
că nu trebuie cunoscut
și nici conceput-

Nu știu, man

Timpul trec,
e unsprezece
și odată cu el se nasc regrete.

Aș vrea să fiu nemuritor,
dar din păcate rămân doar rece-
Totu-i trecător,
totu-i în grabă,
e vivid, e color;
îl simt, îl respir,
e sex și amor,
e perfid și naiv,
e inocent și violent,
fără sens,
recurent și intens.

Tre să-l macin,
să nu am stare,
să nu am gânduri otrăvitoare,
să fiu bun, sincer cu tine,
să fiu eu și să fac bine-

Și dacă nu iese,
fără îngrijorare,
e bine să-mi pese
că e lumea mea,
e viața mea,
e glossa mea…

Și dau înainte
și dau înainte
și dau înainte…
„Cine ține toate minte […] ?”

R:
Și dă-i înainte
și dă-i înainte
și dă-i înainte
„Cine ține toate minte […] ?”