Când o fi să putem reveni la normalitate, o să mai vrem?

Sunt foarte multe elemente și definiții care trebuie luate în considerare pentru a răspunde la această întrebare. 
 
Iertați-mi anticipat îngâmfarea de a descompune întrebarea. Acest procedeu îmi este necesar pentru a-mi argumenta viziunea curentă (temporară) și tânără (neîntregită). 
Mă voi ajuta de încă 3 elemente: 
1. Conceptul de societate și anexele sale: libertate și bunăstare; 
2. Modelul biopsihosocial; 
3. Principiile termodinamicii. 
Desigur, acestea sunt insuficiente pentru a atenta la o paradigmă. 
 
Întrucât nu este apreciat răspunsul la o întrebare cu o altă întrebare or cu un cârd de întrebări (după cum urmează), răspunsul meu cât și premisa mea este: Da, consider că o să mai vrem atât timp cât servește în favoarea bunăstării subiective. 
 
1. Voi începe descompunerea cu conceptul de normalitate care este definit ca fiind o stare firească, obișnuită, naturală. 
a) Conform definiției, aceasta este o stare a unui „ceva”. Așadar, pentru a răspunde per se, este necesar să definim acest „ceva”. 
b) Totodată, acestei stări sunt atribuite 3 adjective care trebuie analizate individual în corelație cu definiția acestui „ceva”. 
 
Pentru a nu lăsa plopul în aer, am să ofer 3 echivalente pentru acest „ceva”. 
a) Societatea – formată din indivizi, sisteme și structuri, ea este definită ca fiind un „ansamblu unitar, un sistem organizat de relații istoricești determinate, bazate pe relații economice și de schimb”. 
Pe lângă cele 3 întrebări implicite (Este societatea firească? Obișnuită? Naturală?), mai trebuie adresate altele 2: Este societatea prezentă omogenă? Va fi vreodată societatea omogenă având în vedere că este definită ca fiind un sistem organizat de relații istoricești determinate? 
b) Libertatea – „posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință” 
Din nou, este libertatea o stare firească? Obișnuită? Naturală? 
c) Bunăstarea – starea de bine resimțită și apreciată de un individ. Întrucât este subiectivă, un consens asupra măsurării acesteia încă se lasă așteptat. 
Este bunăstarea firească? Obișnuită? Naturală? 
 
2. Voi încerca să răspund superficial la toate întrebările de mai sus prin definiția modelului biopsihosocial. Acesta este o abordare teoretică și practică propusă de către psihiatrul George L. Engel care dorește să țină cont de factorii psihologici, sociali și biologici ai patologiilor. Astfel, normalitatea s-ar traduce ca fiind „starea de echilibru dinamic dintre toți parametrii biopsihosociali ai individului și mediul său biopsihosocial”. 
Normalitatea devine rezultatul unei comunicări bidirecționale dintre individ și societate. Ea este supusă unui pact, unui parteneriat bazat pe încredere și compromis, pe relații economice și de schimb. 
Normalitatea este evaluată în permanență de ambele tabere și trebuie depus un efort de către părți pentru a fi menținută în parametrii definiți de individ și societate. Altfel, ce este normalitate pentru păianjen va fi haos pentru muscă. 
 
3. Într-un argument bazat pe analogie, ea este aidoma principiilor termodinamicii. 
Prin principiul al II-lea al termodinamicii „nu se poate calcula valoarea absolută a entropiei, ci numai variația acesteia, la trecerea sistemului de la o stare de echilibru în altă stare de echilibru”. 
Astfel, putem cunoaște doar variația normalității și nu absolutul ei. Aceasta pendulează într-un interval a cărei parametri sunt impuși de către individ și societate. Normalitatea tinde a fi, dar nu va atinge niciodată starea sa ideală: firească, obișnuită, naturală. 
 
Neajunsul principiului al II-lea al termodinamicii de a afla valoarea exactă a entropiei este completat de principiul al III-lea al termodinamicii: la zero absolut, entropia tinde către o valoare constantă, independentă de parametrii de stare ai sistemului. 
Astfel, pentru ca normalitatea să fie intrinsecă, aceasta trebuie să fie independentă de individ și societate. 
 
Aidoma entropiei, normalitatea este o măsură care indică gradul de organizare a unui sistem. O cameră va deveni din ce în ce mai dezordonată atât timp cât este locuită și locatarul nu face niciun efort pentru a o curăța. 
 
Așadar, consider că normalitatea este o responsabilitate, subiectivă, necesară și o vom vrea la nesfârșit. Până la urmă, este firesc, obișnuit și natural. 
 
„Normalitatea rămâne o chestiune referitoare la o epocă și o civilizație. Cu toate acestea, fiecare cultură tinde să creadă că echilibrul său este norma universală.” (Fernand Ouellette) 
 
Mă duc să-mi fac curat în cameră.