Experiențe din liceu – Bleach

Cel mai frumos moment pe perioada liceului a fost că ne trezeam dimineața. Zilele de Luni și Miercuri au fost o adevărată binecuvântare. Luni era ziua în care apărea anime-ul Bleach și Miercuri era ziua când apărea manga.

Ne trezeam dimineața numai ca să ne întâlnim la ore. Știam că acolo va fi cel mai bun prieten. Abia așteptam, să ne trezim și să ne vedem, să discutăm despre ce s-a întâmplat în Bleach. La un moment dat, pentru că ne plictiseam, extrapolam evenimente și personaje din Bleach și încercam să le atribuim colegilor și interacțiunii/relaționărilor dintre aceștia: Andrei G. era Abarai Renji, Adi Paf era Chad, Mihaela era Orihime, iar pentru mine Iulian era Uraha; eu m-am identificat cu Ichigo și forma sa Hollow.

Erau singurele zile în care veneam la școală din plăcere și nu din responsabilitate or respect or frică. Au fost zilele noastre precum orice om își are momentul său de liniște și pace. Aveam sens în acele zile și nu mă simțeam prins într-un mecanism de ceas care ticăie neoprit. Eram noi, copii cu vise și inocență pe care doream să le protejăm și să le ascundem dincolo de voalul lumii; într-un alt tărâm mai frumos și mai plăcut.

Nu am fost cel mai plăcut coleg și am avut o viață grea în liceu. Liceul de matematică și informatică se află într-un cartier rău famat din Suceava. Am fost forțat să mă adaptez colectivului și să învăț să le vorbesc limba.

Țin minte cum în primul an, la ora de Matematică, Marius S. m-a abordat cu pretextul de a-i da și lui tema. I-am spus că da, fără să ezit pentru că voiam ca să fiu observat și acceptat. M-am îndreptat spre bancă și când m-am așezat am căzut pentru că era un scaun rupt pus de formă. Totul a fost o farsă și mi-a agitat ego-ul. Dar, am căzut pradă zicalei „Dacă nu poți să-i bați, alătură-te” și am început să râd și eu cu ei. Mi-am luat locul în această orchestră de râsete.

Asemenea întâmplări și manifestări de ură la adresa mea îmi erau la ordinea zilei. Involuntar și inconștient, microgesturi și tiparuri se formau în spatele minții și zi după zi vorbeam din ce în mai fluent limba lor. Așadar, am ajuns să-l înțeleg pe Marius S. și să reacționez conform culturii sale. Și i-a plăcut. Tuturor le plăcea. Astăzi, 1 Mai 2021, Marius S. îmi este în continuare prieten și am participat la proiecte împreună și este un om mai bun: soț și viitor tată.

Educația, aparent, nu a venit din școală. Ea a venit din alte elemente exterioare mediului academic deoarece oamenii ăștia erau deja răi.
Blamarea mea din postarea precedentă își are temei, dar ea este inferioară adevăratei probleme în educație: cei 7 ani de acasă lipsiți din tată în fiu or nivelul de sărăcie care te împinge către supraviețuire or cultura neandertală promovată ca pe un sistem de valori or chiar simpla indiferență.