Văd lumini venind
Spre cămila șerpuită
Un ochi privind
Peste o fată mântuită.
Distanța mă sufocă
Pe cămila șerpuită
Rabdarea mi-e dogmă
O amintire ce putea fi trăită.
Arde un tir în ploaie
Și-o cămila șerpuită
Se adapă în șiroaie
Lângă flacăra mocnită.
Semafoarele nu mai au răgaz
Și pierd cămila șerpuită
Mă abat într-un haz
Când o văd – pe fata mântuită.
Fericirea –
Este răgazul liniștii
Altarul –
Pângărit de copii.
O viață –
Am apucat a trăi
Nu-i moartă (încă)
Speranța de-alaltă zi.
O cămilă șerpuită și o fată mântuită
Zvâcneau în glas
Să se oprească o clipă
Luptau pentru un ceas
Cu ființa hămăsită:
Un vitezoman pe cămila șerpuită
Și tăcerea ei de sticlă
Anunțau –
Liniști de după paravan
Voci mute
Și o șoaptă drept tavan
Un geamăt – să nu uit
Că sunt acas’.
Emanuel Ștefancu 