Trec dimineți fără tine
Dar iz de goliciune încă vine
Din cutii de metal –
Otrava îmi convine
Ca nebunia să-mi aline
Și zâmbetu-ți letal –
Cu tăcerea orgoliului din tine
Nu mai e om precum mine
Te-am urcat pe un piedestal –
Cât suntem încă-n rime
Hapsâne, păgâne, meschine
Lasă-ți grijile la final –
Închide-ți ochii și poartă-ți zâmbetul
Nimicul ăsta ni-e cântecul
Și tăcerea lor –
Ce ne-o cântă în zori
Întreaga lume.
Nu mai vrem să lăsăm urme
Suntem la capăt de lume
Am avut, am pierdut –
Și-am trăit tot.
Ce mi-o trebuit femeie?
Când puteam trăi-ndeajuns
Dar am trăit tot
(și-acum e goliciune la apus)
Emanuel Ștefancu 