S-a prins într-un spațiu imaculat, cel dintre strofe
Adia pieziș ca o diacritică
Dar el ținea morțiș că nu-i nici punct, nici virgulă
Ci totalitatea poeziilor amorfe.
Și stătea așa, ținând de umbră incipitului or sfârșitului
Nici el nu mai știa unde era sau ce făcea
Se strecură printre cuvinte și zăcea
Prins în valurile infinitului.
„S-o fi prins între paranteze”, îl îngână o liniuță
Radicali și pătrate, cercuri și triunghiuri imperfecte
Se ciocneau printre cuvinte și cu litere defecte
Făcu haos din poezie și-o băgă în cutiuță.
Și-o băgă în cutiuță, și-nc-o dată-n cutiuță
Pân’ se plictisi de puncte, litere, idei și alte de-ale foamei
Se sui pe ea și sună din fundul goarnei
Graiul să coboare-n limbi de flăcări de vrăbiuță.
Emanuel Ștefancu 